Septimus Heap 3 – Leacuri de Angie Sage

  După cum m-am obişnuit în primele două volume ale seriei acţiunea începe după ce unul dintre personaje face o greşeală (cum a fost în acest volum) sau păţeşte ceva şi merge pe tot parcursul.

De această dată Silas Heap este principalul vinovat pentru că desigilează o cameră unde era închisă o Regină groaznică – Regina Ethelcrunta – care a domnit cu 500 de ani în urmă şi care îşi ucisese propriile fiice pentru a rămâne veşnic la tron. Totodată cu eliberarea Reginei Ethelcrunta evadează şi animalul ei, VaiVai, care răspândeşte prin Castel o Molimă îngrozitoare, iar Prinţesa Jenna este acuzată de aducerea Molimei.

Pentru a ajunge iarăşi la tron, Ethelcrunta trebuie să scape de Jenna şi trebuie să îl îndepărteze pe Ucenicul Vrăjitorului NeObuşnuit, Septimus Heap. Printr-un vicleşug, Ethelcrunta reuşeşte să îl trimită pe Septimus de la Castel tot la Castel, dar cu 500 de ani în urmă. Exact!: Septimus ajunge în trecut în perioada în care la Palat domnea  Ethel cea Cruntă cum era cunoscută pe atunci.

Odată ce Septimus a fost înlăturat, Ethelcrunta trebuie doar să găsească pistolul cu glonţul de argint destinat Prinţesei Jenna şi să o împuşte pe aceasta.

Ceea ce s-a întâmplat în continuare puteţi afla citind Septimus Heap: Leacuri. Puteţi cumpăra cartea de aici.

Când Silas Heap desigilează o cameră uitată din Palat, eliberează fantoma  unei regine care a trăit cu cinci sute de ani în urmă. Regina Ethelcrunta este la fel de îngrozitoare moartă cum a fost şi în viaţă, şi tot pusă pe rele. Dar pentru planul ei diabolic de a-şi asigura viaţa veşnică are nevoie de supunerea Jennei, de dispariţia lui Septimus şi de talentele fiului său, Marcellus Pye, faimos Alkimist şi Tămăduitor. Iar dacă planul reginei Ethelcrunta îi implică pe Jenna şi Septimus, atunci cu siguranţă îi va include şi pe Nicko, Alther Mella, Marcia Overstrand, Cărăbuş, Stanlez, Sarah, Silas, Scuipăfoc, Mătuşa Zelda şi toate celelalte personaje ciudate şi minunate.

Nume original: Physik

Traducere de: Irina Bojin

Număr de pagini: 544

Editura: CORINT JUNIOR

Anunțuri

2 răspunsuri to “Septimus Heap 3 – Leacuri de Angie Sage”

  1. Ce rău mi-a părut de A.
    Și în același timp abia aștept să citesc următoarea carte deoarece se pare că cineva a rămas blocat în timp și spațiu – nu în trafic. de data asta! =)) -.

  2. […] când vine vorba de nişte personaje ce au murit de foarte mult timp, dar şi aici la fel ca în Septimus Heap 3 – Leacuri un personaj s-a născut acum 500 de ani (sau a trăit acum 500 de ani). Şi acest al doilea volum […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: