Septimus Heap 5 – Sirena de Angie Sage

Mi se pare că seria devine din ce în ce mai bună. Angie Sage este tot mai inventivă şi ne oferă o altă carte de excepţie (mie mi-a plăcut mult şi volumul 4). Deşi uneori mă cam enervează Jenna (se vede că e prinţesă), cartea e excelentă şi am ajuns să am şi un personaj preferat. (Hai să văd care ghiceşte :)).  Sunt curios dacă CJ vor scoate şi celelalte două volume din serie + cartea adiţională. Iar dacă da, grăbiţi-vă căci Darke (volumul 6) a apărut de juma de an.

Septimus Heap, proaspăt Ucenic de Rang Înalt (rang obţinut pentru că a adus Expediţia la bun sfârşit) pleacă  cu Scuipăfoc (personajul meu preferat) în Portul Neguţătorilor să îi aducă acasă pe Nicko, Snori, Jenna şi Beetle.

În această carte, Băiatul Lup are şi el un rol mai important, trebuie să îndeplinească o misiune pentru a deveni noul Păzitor. Misiunea constă în hrănirea Vidmei (o caracatiţă uriaşă) cu ceea ce primeşte de la gazde şi tăierea unui tentacul. Problemele ar fi că gazdele sunt Vrăjitoarele din Port, iar hrana pentru Vidmă este…Lucy Gringe! În încercarea disperată de a se salva de vrăjitoare, cei doi ajung pe o navă condusă de un ticălos.

Frumos este cum firele se împletesc, iar Septimus, Jenna şi Beetle se întâlnesc cu Lucy şi Băiatul Lup pe Insulele Sirenei, ca mai târziu şi Nicko şi Snori să li se alăture. Aici începe adevărata provocare pentru că Tertius Fumigante desigilează 4000 de Duhi războinici şi porneşte prin tunelurile de gheaţă un atac asupra Castelului.

Cum se termină această carte şi cine este Sirena puteţi afla citind Septimus Heap 5 – Sirena.

Apropo, dacă nu aveţi toate cărţile puteţi să le luaţi de aici astfel: vol 2 şi 3 la 21 lei, vol 4 şi 5 la 40 lei sau vol 2,3,4 şi 5 la 55 lei.

În cea de-a cincea carte a seriei, Septimus, după o furtună nimicitoare, ajunge pe o insulă deosebit de frumoasă, una din cele şapte aflate într-o mare scânteietoare, împreună cu Scuipăfoc, dragonul său, grav rănit de un fulger, cu Jenna şi cu Beetle. Pe insula aceasta se găsesc nişte lucruri ciudate, iar printre ele se numără şi o fată magică numită Syrah, un far în formă de pisică dar care şi-a pierdut Lumina, şi o prezenţă stranie care îl ademeneşte pe Septimus cu cântecul ei — va putea el oare să scape de chemarea ei insistentă?

Dar pericolul îi pândeşte şi pe Lucy şi Băiatul Lup, care au ajuns fără să vrea pe barca unor marinari ticăloşi, ca şi pe Milo Banda, tatăl Jennei, care poartă în adâncul corabiei sale o comoară misterioasă.

 

Titlul original: Septimus Heap 5 – Syren

Traducere de: Irina Bojin

Număr de pagini: 608

Editura: CORINT JUNIOR

Anunțuri

3 răspunsuri to “Septimus Heap 5 – Sirena de Angie Sage”

  1. Si mie mi-a placit mult aceasta carte. Mai ales partea in care iese duhul din sticluta =))
    Ps. Pentru ca stiu ca iti place te invit la un concurs in care poti castiga Hobbitul. http://alexa700.wordpress.com/2012/07/03/incepe-maratonul-concurs-libris/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: