Pădurea umbrelor de Matt Haig

  Am amânat prea mult recenzia acestei cărţi (lipsă de timp, semnal slab la internet, lene) şi cred că Pădurea umbrelor nu merita asta. Deşi povestea e inspirată din legendele norvegiene, majoritatea creaturilor care apar sunt diferite de cele pe care le-am întâlnit în Marea trolilor; doar trolii ce se regăsesc în ambele poveşti. Am rămas surprins de cruzimea cu care unele personaje sunt ucise, cartea fiind pentru copii şi am remarcat faptul că aproape toate personajele negative au murit, iar cele care nu au murit au păţit ceva destul de grav (cred că este prima carte pentru copii pe care o citesc şi personajele negative sunt ucise mai violent).

Samuel l-a văzut! A văzut primul buştean care a căzut din camioneta de care s-au descotorosit cu câteva minute înainte. L-a văzut şi pe al doilea! Şi la văzut şi pe cel care avea să-i schimbe viaţa, pe cel care i-a lovit maşina şi i-a ucis părinţii, dar i-a lăsat sora în viaţă.

Aşa se face că o săptămână mai târziu, Samuel şi Martha, ajung la mătuşa lor în Norvegia. O femeie plăcută, dar cu foarte multe reguli, printre care şi aceea de a nu intra în pădurea din spatele casei. Într-una din zile, Samuel se hotărăşte să încalce una din reguli şi urcă în podul casei. Acolo găseşte multe lucruri ce aparţineau mătuşii şi unchiului său dispărut, dar şi o carte ciudată închisă într-un cufăr: Creaturi din Pădurea Umbrelor. Acum începe să înţeleagă mai bine lucrurile ce i s-au întâmplat în ultima perioadă!

După ce coboară din pod îşi dă seama că Martha a dispărut. O vede…la marginea pădurii. Fără să stea prea mult pe gânduri aleargă după ea şi când e aproape să o ajungă, sora lui dispare în pădure. Şi el după ea!

La puţin timp după ce-a intrat în pădure Martha cade în capcanele amplasate de hulderi, este prinsă şi dusă la închisoare. Mai târziu are să fie dusă la Cel-care-schimbă, temuta creatură care bagă în sperieţi până şi trolii, unde urmează să-i fie tăiat capul. Cum va putea Samuel să o salveze pe sora lui după ce a fost transformat de Vrăjitoarea Umbrelor într-un iepure? Va reuşi Martha să evadeze?

Cartea poate fi cumpărată de aici, la 13 lei.

Samuel Blink este eroul acestei povestiri, dar el nu ştie încă asta. În acest moment se află pe bancheta din spate a maşinii părinţilor împreună cu sora lui, Martha. Nu are nici cea mai vagă idee că, în curând, un buştean căzut din cer le va schimba complet vieţile. Nu ştie că el şi Martha vor fi nevoiţi să se mute în Norvegia, unde vor mânca brânză de capră – cafenie şi urât mirositoare – de la mătuşa Eda. Şi nu are nici cea mai mică bănuială că Martha va dispărea în Pădurea Umbrelor. O pădure locuită de troli care împart un singur ochi, hulderi siniştri, spiriduşi ai adevărului care te otrăvesc şi de o vrăjitoare care fură umbrele. O pădure aflată în stăpânirea maleficului Cel-care-schimbă. O pădure atât de primejdioasă încât cel care pătrunde în ea nu mai iese niciodată.

Titlul original: Shadow forest

Traducere de: Adina Pintea

Număr de pagini: 350

Editura: CORINT JUNIOR

Anunțuri

9 răspunsuri to “Pădurea umbrelor de Matt Haig”

  1. Dupa cum o descrii seamana extrem de mult cu cronicile Spiderwick: cartea, cufarul, personajele… O sa mi-o comand si eu sa vad cum este 🙂

    • Eu am luat-o la 20 lei:D. Si merita 20 lei, in sensu’ ca doar o carte din Spiderwick e 20 lei:))…

      • Ah, ce bine ca mi-am amintit!!! Tina (o mai tii minte? Mi-a fost colega de blog pentru o perioada de timp) are de dat CS cu 10 lei bucata si transport gratuit! Sa-mi zici daca le mai vrei ca sa o contactez sa ti le trimita 🙂

        • Cum sa nu! Vreau volumele 3-4-5! Din pacate am luat 1 si 2 mai demult si nu le mai vreau, sper sa nu ramana cu alea 2 nevandute, doar ca are seria incompleta!:D.
          Deci, sa ma anunti de mail. Sti mailul meu, imi poate da mail ca sa ii dau mail cu datele:))…Sau i le poti da tu daca le mai ai!

        • Intai o sun sa vad daca le mai are. Dar nu acum ca e la liceu. Oricum ma vad cu ea duminica si pot sa-i dau toate informatiile deci nu-i problema 😀
          Sau, cum ai zis si tu, te pun in legautra cu ea. Dar sa vad numai daca mai sunt cartile desponibile 🙂

        • Bun,bun! Sper sa le aiba!

  2. cartea este frumoasa am citito

  3. Flavius Says:

    Transportul este inclus in pret,sau nu?si este cu siguranta 13 lei?

    • Cand a fost facuta recenzia cartii, pretul era de 13 lei. Presupun ca o poti comanda de pe un magazin online de carti, insa nu cred ca o vei gasi la acelasi pret (neincluzand transportul).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: