Cronicile Spiderwick 4 – Copacul de fier de Holly Black şi Tony Diterlizzi

8249237_1_largeCa primă idee, această a patra carte din Cronicile Spiderwick a fost mai bună ca celelalte. Sau poate doar mai interesantă. Încet-încet încep să se strângă rândurile şi maleficul Mulgarath să-şi arate faţa. Piticii au trecut de partea sa, iar puţini sunt cei care îi pot sta în cale.

În drum spre şcoală, familia Grace trece pe lângă o carieră părăsită. Habar n-aveau Jared şi Simon că peste câteva ore aveau să coboare exact în carieră să-şi caute sora dispărută subit. Mai întâi, Jared vede o persoană umblând în geanta surorii lui, în timp ce aceasta se duela în concursul de scrimă. Apoi întâlneşte o altă persoană pe holul şcolii, o persoană foarte cunoscută. Pe el. Cum e posibil aşa ceva?!? Aşa că, după ce directoarea adjunct îl prinde pe Jared cel real ameninţând cu cuţitul pe celălalt Jared şi după ce găseşte pe iarbă medalia lui Mallory şi o piatră pe care scria RĂSCUMPĂRARE , împreună cu Simon pleacă în carieră. Reuşesc să dezlege ghicitoarea care le-a permis accesul în carieră, dar după puţin timp sunt prinşi de pitici şi închişi. O lume nouă şi ciudată descoperă sub pământ, dar şi o cutie lungă de cristal (mai pe scurt: sicriu) în care se află o persoană care pare că doarme: Mallory!

Ce se întâmplă în continuare, aflaţi citind cartea.

Simon, Jared şi Mallory sunt trei copii obişnuiţi, aşa ca oricare dintre voi. Tatăl i-a părăsit şi au fost nevoiţi să se mute într-un loc uitat de Dumnezeu. S-ar părea că lucrurile ar cam trebui să se schimbe… Nici o grijă, aşa se va şi întâmpla! Habar n-au bieţii de ei ce li se pregăteşte, căci cineva, nu se ştie cine sau ce, încearcă să le schimbe viaţa.

O poveste despre ce ţi se poate întâmpla dacă vrei să explorezi o casă veche şi descoperi un pergament străvechi, căruia trebuie să-i dai de capăt…

Titlul original: The Spiderwick Chronicles 4 – The ironwood tree

Traducere de: Larisa Lungu

Număr de pagini: 102

Editura: RAO

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: