Tunele 5 – Spirala de Roderick Gordon & Brian Williams

Tunele 5  A fost destul de greu să reîntâlnesc atâtea personaje despre care nu mai ţineam minte mare lucru: colonelul Bismark, Parry, Doamna Rawls, Domnul Rawls, Locotenetul, dar povestea în sine a amintit despre unele lucruri făcute de ei în volumele anterioare. În volum îşi fac apariţia mai multe personaje noi, printre care profesorul Danforth, un inventator-savant şi orice altceva (all-in-one) şi Sweeney  (Scânteie), un tip ce poate simţi prezenţa cuiva de la mare depărtare, dar foarte afectat de orice chestie energetică, electrică. Comparând cartea cu celelalte, chiar nu ştiu ce să zic. Începutul ca acţiune a fost mai subţire, povestea a mers mai lent, povestind fiecare mişcare a personajelor, lucru ce mie îmi place, mai ales la Tunele. Povestea ia o întorsătură incredibilă, Styxul apelează la o armă ce a eşuat în trecut, şi anume Faza. Din păcate sfârşitul cărţii a adus moartea unor personaje îndrăgite, iar ultimul volum se anunţă a fi grandios.

Will şi Chester sunt aduşi la casa lui Parry din sudul Scoţiei, unde o întâlnesc pe nepoata lui Moş Wilkie, Stephanie, o fată drăguţă, destul de arogantă, dar care pe parcurs le va deveni aliată şi chiar mai mult.

Într-una din zile nişte limitatori dau târcoale teritoriului în care se află casa lui Parry, moment ce alarmează membrii casei şi duce la despărţirea lor în două grupe. Mai târziu află că Eddie şi echipa sa de limitatori erau vinovaţii pentru deranjul provocat. Deranjul este pus în umbră ce noutăţile pe care Eddie i le spune lui Drake, despre ceea ce Styx pune la cale, despre Fază…Femeile Styx intră într-un proces de transformare, nişte picioare ca de insectă ivindu-se din spinarea lor; din gură le iasă un tub prin care implantează în trupul fiecărui om o teacă (sau pungă cu ouă), iar din fiecare teacă ies aproximativ 30 de indivizi Styx, într-o stare larvară în care mănâncă întregul trup al gazdei; în următoarele zile au nevoie de carne proaspătă pentru a se dezvolta, iar în circa două săptămâni o armată Styx e pregătită pentru a invada Pământul.

Sper că v-aţi făcut o idee despre ce vă aşteaptă în carte, iar ceea ce v-am prezentat e doar începutul. Vă mai amintiţi de Dominion? Un virus şi mai puternic este pe cale să mistuie orice formă de viaţă de pe suprafaţa Pământului…şi din interiorul acestuia… la o simplă crăpătură a eprubetei.

Cartea poate fi cumpărată de aici cu o reducere de 39%.

Forţele Styx vor să iasă la suprafaţă şi să cucerească Pământul… Dacă până acum Limitatorii erau cele mai ameninţătoare creaturi… de data asta, femeile Styx sunt cele care înspăimântă. Iar în calea lor se află Will şi prietenii săi, cărora li se alătură şi soldaţii din Vechea Gardă.

Titlul original: Tunnels 5 – Spiral

Traducere de: Irina Negrea

Număr de pagini: 539

Editura: CORINT JUNIOR

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: