Spitalul celor pierduţi în iubire de Rucsandra Tudoran

1081483_297196890421556_761977329_n  Dimineaţă am primit această carte şi pentru că a fost micuţă, am deschis-o, am răsfoit-o, şi am citit-o.

Ce impresie mi-a lăsat?

Hmm.. E greu de spus. Poate că din pricina numărului mic de pagini nu am reuşit să mă acomodez prea bine cu personajul principal (woaau, e prima dată când personajul nu are un nume) şi să prind ceea ce tindea să facă. Mi s-a părut că a fost vorba despre un monolog al unei persoane cuprinsă de o criză… de iubire. Niciodată nu am mai citit o carte aşa plină de termeni anatomici, chimici şi matematici la un loc. Autoarea a părut a fi foarte documentată în ceea ce scrie (mai ales pe partea cu anatomia), de altfel, ce te poţi  aştepta de la o viitoare studentă la medicină?!

Faţă de ceea ce ştim că există în realitate, în această carte spitalele (mai degrabă, spitalul) tratează bolile, inclusiv cele de inimă, doar că aici boala este iubirea, sentimentele fetei cu care s-a jucat el, acel el masculin, care posedă o atracţie ce a băgat-o pe ea în spital.

La un moment dat, parcă citeam Jurnalele vampirilor, şi o ascultam pe Elena cum declara că îl iubeşte pe Damon, dar trebuie să-l ţină la distanţă de dragul lui Ştefan. Fata nu se putea hotărî în a-l urî sau a-l iubi pe el, persoana pentru care a ajuns în spital.

Într-un final, după peste 4 luni de internare se pare că ea şi-a revenit, şi e dornică să o ia de la capăt. Ce s-a întâmplat în continuare vă las pe voi să aflaţi!

Pentru carte cred că puteţi contacta pe facebook.

Iubirea… sentiment pur şi inocent. Aceasta ajunge la un stadiu de… durere. Ce faci atunci? Ce faci când el este prezent tot timpul, ce faci când este contopit cu tot ceea ce îţi aparţine, trup şi suflet. Respiri un aer trist care îţi face plămânii să tremure şi eşti capabil să faci orice pentru a ieşi din acea stare. Dar ce faci când nimic nu te poate vindeca?

Număr de pagini: 86

Editura: CR3ATIV

3 răspunsuri to “Spitalul celor pierduţi în iubire de Rucsandra Tudoran”

  1. aww, numa acum am văzut recenzia.
    thank youuu :*

  2. Ma gandesc… Sa imi iau cartea sau sa nu imi iau cartea? Asta-i intrebarea

Lasă un comentariu