Cronicile Lumii Pământene 1 – Nihal de pe Pământul Vântului de Licia Troisi

Îmi amintesc că demult am auzit despre serie că ar fi una de excepţie, dar că primul volum nu este chiar atât de tare. Nihal de pe Pământul Vântului este o carte diferită faţă de ce am tot citit, Nihal fiind un personaj destul de ciudat construit şi unul destul de încăpăţânat, după cum veţi observa dacă o să citiţi cartea. Face doar ce îi place, şi continuă să meargă după propriile decizii, indiferent cât de mult este criticată. Oarecum aseamăn cartea cu LOTR, din pricina personajului negativ, Tiranul, care cucereşte rând pe rând Pământurile Lumii Pământene şi a creaţiilor acestuia, dintre care în acest moment îmi amintesc doar fammini.

Lumea Pământeană este formată din 8 Pământuri: Pământul Zilelor, Pământul Nopţii, Pământul Focului, Pământul Stâncilor, Pământul Vântului, Pământul Apei, Pământul Mării şi Pământul Soarelui. Primele 4 au fost cucerite de către Tiran. Restul sunt Pământuri Libere…pentru moment.

Nihal este o tânără de pe Pământul Vântului, pasionată de luptă. Se joacă mereu cu băieţii de-a războiul, iar datorită abilităţilor a devenit liderul lor. Într-o zi, un tânăr o provoacă la o luptă şi este cât pe ce să câştige, când printr-un vicleşug magic făcut de Sennar (tânărul), Nihal este învinsă şi pierde prima ei armă cu adevărat importantă, un pumnal făurit de Livon. O descoperă pe sora lui Livon, Soana, vrăjitoare, care trăieşte în pădurea de la marginea Pământului Vântului cu cel al Stâncilor, şi decide că doreşte să devină şi ea vrăjitoare. Află de la Soana că Sennar este elevul ei şi că nu vrea să existe vreo urmă de duşmănie între ei.

Cu trecerea timpului, Nihal descoperă că nu are înclinaţii spre magie, deşi doreşte să înveţe câteva descântece esenţiale, revenind la dorinţa de a lupta. Livon îi face o surpriză, făurindu-i o sabie extraordinară, din cristal negru, cel mai dur material cunoscut (cea de pe coperta cărţii).

Plecaţi pe Pământul Apei pentru ceremonia de învestire a lui Sennar , devenit vrăjitor, Nihal îl cunoaşte pe Fen, un Călăreţ al Dragonului de care devine interesată. Îl adoră pe Fen şi aşteaptă cu nerăbdare ziua când îi va călca pe urme şi va avea propriul dragon.

Tiranul atacă Pământul Vântului, iar Livon este ucis de către fammini. Din acel moment, în viaţa ei apar noi descoperiri. Livon nu era tatăl ei adevărat, iar ea a fost găsită pe Pământul Mării, fiind ultimul jumătate-elf care mai trăieşte. Visele şi viziunile despre neamul ei măcelărit, par acum mai clare. Nihal pleacă pe Pământul Soarelui, unde intră cu greu  în Academia Cavalerilor, devenind prima fată din istoria Academiei. Fiind încă de dinainte să intre în Academie unul dintre cei mai buni luptători, lui Nihal nu îi ia mult până este acceptată în război. Însă în război nu trebuie să lupţi fără nici un scop, cu ură şi dorinţă de răzbunare. Trebuie să lupţi pentru viaţa ta, şi a celorlalţi. Dar Nihal nu vrea să înţeleagă, iar moartea unui alt prieten apropiat, îi întunecă gândirea. Însă orice sfârşit trebuie să aibă un nou început…

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Nihal este cu adevărat ciudată. În Lumea Pământeană, nimeni nu este ca ea: ochi mari violet, urechi ascuţite, plete albastre. A fost crescută de un făurar de arme şi trăieşte într-unul dintre oraşele-turn din Pământul Vântului, jucându-se de-a războiul cu prieteni de vârsta ei, care şi-au ales-o drept şef datorită forţei şi agilităţii ei. Dar totul se schimbă pe neaşteptate când Pământul Vântului este atacat de Tiran, despotul care a cucerit deja cinci din cele opt Pământuri care alcătuiesc Lumea Pământeană. Sunt în  van rezistenţa armatei popoarelor libere şi priceperea vrăjitorilor care încearcă să apere oraşul cu forţa descântecelor. Lui Nihal nu îi mai rămâne altceva de făcut decât să devină un războinic adevărat şi să-i apere pe nevinovaţi chiar cu riscul de a cădea în mâinile Tiranului.

Titlul original: Cronache del Mondo Emerso 1 – Nihal della Terra del Vento

Traducere de: Marina Loghin

Număr de pagini: 316

Editura: RAO

Moştenirile Lorienului 3 – Lupta celor nouă de Pittacus Lore

  Rămân cu părere de rău după ce am terminat această carte. De ce ?

Nicidecum pentru că am citit-o sau pentru că aş fi pierdut aiurea câteva ore. Cartea a fost genială. Părerea de rău provine din faptul că am terminat-o, şi nu se ştie când o să apară volumul 4 şi la noi.

Cartea a fost excelentă, la fel ca volumul 2. Chiar şi 1 a fost interesant. Acţiunea te ţine lângă carte şi vrei să afli tot mai mult şi mai mult. Citeşti pagină după pagină şi îţi doreşti să nu se mai termine.

Parcă totul e numai de bine, deci trebuie să găsesc şi ceva de rău. Singurele lucruri care nu mi-au plăcut au fost traducerea numelor volumelor 2 şi 3. De ce „Lupta celor nouă” şi nu „Lupta lui Nouă„? Până la urmă Numărul Nouă chiar a avut o luptă importantă în acest volum. La fel şi pentru volumul 2, de ce nu „Puterea lui Şase„?

Povestea merge pe două părţi, care se împart în trei, ca spre final să devină una.

După cum ştiţi din volumul 2, Patru şi Şase s-au separat. În grota mogadorienilor, Patru (John) l-a întâlnit pe Nouă, iar Sam a rămas blocat în peşteră. Şase este în Spania, unde s-a întâlnit cu Şapte şi Zece.

După contactul cu câmpul de forţă de la peştera mogadorienilor, John are probleme. Se simte slăbit şi îşi tot pierde cunoştinţa. Află de la Nouă că sunt într-o casă din nordul Virginiei de Vest. De parcă nu ar fi de ajuns, în timp ce doarme are vise cu Setrakus Ra care îl chinuie pe Sam. În timp ce îşi probează obiectele din cufăr, uşa este smulsă din balamale şi Nouă este lovit de cunoscuta lumină verde a tunului mogadorian. Surpriza este mare când pe uşă nu intră mogadorienii, ci agenţii FBI. Dar ce caută FBI-ul cu tunurile mogilor?

În Spania, Şase, Ella (Zece), Marina (Şapte) şi Crayton (ultimul cepan rămas în viaţă, al Ellei) fac o întoarcere de drum şi nu pornesc către SUA, ci merg în India, unde se presupune că vor găsi un alt loric. În întâmpinare le iese Sharma, comandantul grupului Vishnu Naţionalist Opt, condus de însuşi Numărul Opt. Opt este considerat un zeu, iar grupul lui este în război cu Frontul Rezistenţei Divine. După ce îl întâlnesc pe Opt, acesta îi duce într-o peşteră pe ai cărei pereţi sunt gravate diferite desene cu lorici a ceea ce s-a întâmplat şi se va întâmpla, printre care: moartea numerelor Unu, Doi şi Trei, şcoala lui John cuprinsă de flăcări în timpul bătăliei din primul volum şi un garde (a cărui faţă a fost distrusă) cu o sabie mogadoriană înfiptă în trup. Care număr va fi străpuns?

Lucrurile i-au întorsături diferite, astfel că lupta împotriva lui Setrakus Ra are loc mult mai repede decât ar fi vrut garzii, iar puterea nebănuită a şefului mogadorienilor îi aduce pe lorici la un pas de moarte.

Cu siguranţă, dacă aţi citit cel puţin un volum din serie, nu vreţi să îl rataţi pe acesta. Puteţi comanda de aici.

AM FOST PE CONT PROPRIU

Şi m-am luptat de unul singur să rămân în viaţă, până în ziua în care l-am întâlnit pe numărul Patru.

ÎMPREUNĂ

Suntem mult mai puternici.

A DURAT CEVA VREME

Până să ne despărţim pentru a-i găsi pe ceilalţi.

AM MERS ÎN SPANIA

Să fac investigaţii.

AM DESCOPERIT

O fiinţă mai tânără decât noi, dar la fel de curajoasă.

ACUM ÎI CĂUTAM PE CEILALŢI.

DAR ŞI EI NE CAUTĂ.

Titlul original: Lorien legacies 3 – The rise of Nine

Traducere de: Ana-Veronica Mircea

Număr de pagini: 296

Editura: NEMIRA

 

Stăpânul inelelor 3 – Întoarcerea regelui de J.R.R. Tolkien

  Am căutat data la care am reuşit să recenzez primul volum din serie şi este pe 6 august, anul trecut. După aproape 1 an, am reuşit să termin „Marea provocare”. Ţinând cont că am început prima dată seria pe clasa a VII-a, adică aproximativ anul 2005, cred că numele dat seriei este unul cât se poate de bun. Am mai spus-o şi în celelalte recenzii că mi-e foarte greu să fac un rezumat la cărţile lui Tolkien. Ca impresie, povestea lui Sam şi Frodo din Cartea VI, mi s-a părut cam scurtă, doar 3 capitole în acest volum, deseori având impresia că filmul este mai bun decât cartea. Însă, în film nu sunt ultimele capitole ale poveştii, drumul de reîntoarcere în Comitat şi lupta pentru eliberarea Comitatului, pe care le-am adorat. De asemenea, primele două anexe, A şi B, au fost foarte interesante. M-au lămurit foarte mult. Din film ştiam că hobiţii au plecat prin octombrie şi s-au întors în octombrie anul următor. Ceea ce nu ştiam e că războiul se terminase în martie şi că ei au mai stat aproape 7 luni până să revină în Comitat. La fel, nu înţelegeam treaba cu evurile.

Ca şi celelalte două volume, cartea are două părţi, Cartea V (pregătirile şi lupta pentru Pământul de Mijloc) şi Cartea VI (salvarea lui Frodo, drumul spre Muntele de Foc, reîntoarcerea regelui şi eliberarea Comitatului). Cartea conţine şi 6 anexe:

Anexa A: Hronicul regilor şi al cârmuitorilor

Anexa B: Povestea anilor (Cronologia Ţinuturilor Apusene)

Anexa C: Arbori genealogici

Anexa D: Calendarul Comitatului

Anexa E: Scrierea şi ortografia

Anexa F: Limbile şi popoarele celui de-al treilea Ev

În prima parte, Gondorul se pregăteşte de război şi cere ajutorul Rohanului. Aragorn hotărăşte să parcurgă Căile Morţilor şi să-i ceară regelui morţilor să-şi respecte jurământul şi să lupte împotriva lui Sauron. Bătălia de pe Câmpiile Pelennor va decide soarta Pământului de Mijloc.

În acelaşi timp, Sam pleacă într-o misiune aproape imposibilă: să-l salveze pe Frodo din turnul din Cirith Ungol, în mijlocul orcilor. Deşi pare o încercare fără de succes, lucrurile se schimbă când ajunge la poartă. Descoperă o mulţime de leşuri orceşti.

Odată Frodo eliberat, cei doi pornesc spre ultimul hop, Muntele Osândei. Pentru a ajunge teferi, trebuie să treacă de tabăra orcilor, să se ferească de ochiul lui Sauron şi să scape de ghearele lui Gollum.

Cartea poate fi cumpărată de aici sau tot setul la un preţ bun, aici.

Nicicând Pământul de Mijloc n-a văzut o bătălie mai cumplită. În Războiul Inelului, Sauron îşi aruncă în luptă cele mai hidoase făpturi şi cele mai distrugătoare maşinării, iar Prinţii Apusului primesc un ajutor neaşteptat din adâncuri. Dar soarta Războiului şi a lumii stă în cumpănă, atâta vreme cât Frodo încă se află pe drumul spre Muntele de Foc, în care a fost făurit Inelul Puterii. Iar peste acest munte veghează neîmblânzit Sauron, în vreme ce sângeroşii săi războinici împresoară armia oamenilor.

Titlul original: The lord of the rings 3 – The return of the king

Traducere de: Irina Horea. Versurile traduse de: Ion Horea

Număr de pagini: 436 (+ Anexe: 630)

Editura: RAO

Skellig de David Almond

  După cum arată coperta, m-am gândit că am în faţă o poveste în genul celor de la editura Leda, mult romantism şi creaturi fantastice, dar s-a dovedit a nu fi aşa, ci doar o simplă poveste pentru copii.

Împreună cu familia, Michael se mută în altă parte a oraşului, într-o casă destul de murdară, ceea ce nu-i prieşte deloc surioarei lui micuţe, recent născută. Un garaj misterios, plin de mizerii, păianjeni, gâze şi alte vietăţi minuscule, îl face din ce în ce mai curios. Deşi este avertizat că garajul s-ar putea prăbuşi, Michael intră în clădire şi are parte de o surpriză. O persoană aproape moartă era rezemată de perete, însă nu părea dispusă să discute prea mult. Într-o altă vizită, aceeaşi persoană îi cere aspirină, 27 şi 53, numere ce se dovedesc a fi rulouri de primăvară şi frigărui de porc char sui dintr-un meniu de la un restaurant chinezesc.

Starea micuţei se înrăutăţeşte, iar mama lui trebuie să stea la spital alături de fetiţă. Michael întâlneşte o fetiţă din vecini, Mina, căreia îi plăcea să stea căţărată în copac, să urmărească păsările şi să deseneze. Mina nu merge la şcoală. Mama ei o educă. Ei cred că şcoala inhibă curiozitatea naturală, creativitatea şi inteligenţa copiilor; mintea trebuie să fie deschisă, nu închisă într-o sală de clasă.

Michael ajunge să-şi petreacă  mult timp alături de Mina. Învaţă multe de la aceasta, şi decide că e o persoană de încredere şi că-i poate arăta persoana bizară din garaj. Descoperă nişte forme ciudate pe spatele persoanei, în zona omoplaţilor. Ei cred că sunt aripi. Îi descoperă chiar şi numele. Skellig îşi zice.

Apropiindu-se ziua în care garajul va fi dărâmat, cei doi decid să-l mute pe Skellig într-o altă casă părăsită, aparţinând Minei. Cu timpul acesta începe să se simtă tot mai bine, opus stării surioarei lui Michael.

Ce se va întâmpla cu Skellig, respectiv cu micuţa fetiţă, puteţi afla citind povestea. O puteţi cumpăra de aici.

Michael, părinţii şi sora lui nou-născută tocmai s-au mutat într-o casă care trebuie renovată, lucru care ar fi fost probabil foarte palpitant dacă surioara lui nu ar fi fost atât de bolnavă. Din cauza asta, Michael este lăsat de capul lui şi băiatul începe să exploreze garajul părăginit unde face o descoperire surprinzătoare. La început Michael crede că e doar un vagabond care s-a adăpostit acolo, dar îşi dă repede seama că această fiinţă nu e doar umană. Îşi spune Skellig şi este în parte om, în parte înger sau pasăre sau poate amândouă, în orice caz o fiinţă remarcabilă.

Mina, noua prietenă a lui Michael, o fată inteligentă, dar şi excentrică, îl ajută să-l ascundă şi să-l protejeze pe Skellig. Fericirea lui Michael este umbrită însă în momentul în care sora lui trebuie internată. Dar întâlnirea cu Skellig îi ajută nu doar pe Michael şi pe Mina, ci şi pe restul familiei.

Titlul original: Skellig

Traducere de: Ionela Baciu

Număr de pagini: 219

Editura: RAO

O afacere îngrozitor de bestială 1 – Vârcolac contra dragon de Băieţii Fioroşi

  După o perioadă destul de stresantă în care a trebuit să susţin un examen de licenţă şi o prezentare a unei lucrări de licenţă, am reuşit să mai pun mâna pe o carte şi să o şi termin. Plecat de-acasă şi cu doar 3 cărţi disponibile pentru citit, am ales-o pe aceasta, pentru că e scurtă, scris mare, se citeşte uşor, numai bine să îmi revin.

Dacă aş compara-o cu ceva, aş face-o cu seria „Ceva cu adevărat ciudat”, deşi nu sunt asemănătoare ca poveste, poate  doar ca dimensiune, iar ce-a din urmă parcă e mai interesantă.

Un conac vechi, Farraway, denumit după cel care l-a deţinut înainte, a ajuns să fie SRPC, Societatea Regală pentru Protecţia Creaturilor, o locaţie întinsă pe 4000 de hectare, unde sunt îngrijite creaturi ciudate care au fost rănite. În momentul de faţă conacul e condus de Dr. Fielding, o femeie criptozoolog, ajutată îndeaproape de un uriaş numit Orson şi un vârcolac, pe nume Ulf.

Într-una din nopţi urmăreau pe radar apropierea a doi dragoni, mamă şi pui, însă după doar câteva ore ceva s-a întâmplat. Dimineaţa următoare, Dr. Fielding se întoarce dintr-o operaţiune aducând cu ea puiul de dragon…mort. În timpul autopsiei (da, se face autopsie dragonului 🙂 ), se descoperă că dragonul a fost împuşcat direct în inimă.

Ziua următoare, la poarta SRPC, apare un misterios inspector Black care le aduce nişte veşti groaznice, cum că un vânător de creaturi ar fi prin preajmă şi îi cere dr. Fielding să îi arate ceea ce adăposteşte în Parcul Creaturilor. Astfel întâlnim creaturi ciudate cum ar fi: grifoni, păsări Roc, ciocârlii-tunătoare, hidre, falcă-brici, tankoni, ogari-de-iad şi multe altele. Revenind în altă zi, acelaşi inspector îi anunţă că presupusul vânător caută creaturi pentru a deschide Circul Ororilor, o groapă imensă în care creaturile sunt puse să se bată până la moarte.

Alături de zâna Tiana, Ulf  (trimis de dr. Fielding) merge să ducă o cutie în vechea bibliotecă a conacului, locul unde trăiesc fantomele, şi este decis să afle mai multe despre Circul Ororilor. O carte ciudată începe să plutească spre el, iar din senin ceva începe să fie scris pe praful de pe ea. Este numele vânătorului. Mordecai…Mordecai Farraway.

 

Puteţi cumpăra cartea de aici, aici sau aici.

Eşti destul de curajos?

Când un dragon ajunge la SRPC, Societatea Regală pentru Protecţia Creaturilor, un centru de salvare şi ajutor pentru fiarele rare şi pe cale de dispariţie, Ulf vârcolacul descoperă un secret întunecat şi înfricoşător. Cu ajutorul uriaşului Orson, al zânei Tiana şi al veterinarului SRPC, dr. Fielding, Ulf trebuie să oprească cel mai ticălos vânător de fiare din lume.

Titlul original: An awfully beastly business 1 – werewolf versus dragon

Traducere de: Mirella Acsente

Număr de pagini: 172

Editura: CORINT JUNIOR

Spitalul celor pierduţi în iubire de Rucsandra Tudoran

  Dimineaţă am primit această carte şi pentru că a fost micuţă, am deschis-o, am răsfoit-o, şi am citit-o.

Ce impresie mi-a lăsat?

Hmm.. E greu de spus. Poate că din pricina numărului mic de pagini nu am reuşit să mă acomodez prea bine cu personajul principal (woaau, e prima dată când personajul nu are un nume) şi să prind ceea ce tindea să facă. Mi s-a părut că a fost vorba despre un monolog al unei persoane cuprinsă de o criză… de iubire. Niciodată nu am mai citit o carte aşa plină de termeni anatomici, chimici şi matematici la un loc. Autoarea a părut a fi foarte documentată în ceea ce scrie (mai ales pe partea cu anatomia), de altfel, ce te poţi  aştepta de la o viitoare studentă la medicină?!

Faţă de ceea ce ştim că există în realitate, în această carte spitalele (mai degrabă, spitalul) tratează bolile, inclusiv cele de inimă, doar că aici boala este iubirea, sentimentele fetei cu care s-a jucat el, acel el masculin, care posedă o atracţie ce a băgat-o pe ea în spital.

La un moment dat, parcă citeam Jurnalele vampirilor, şi o ascultam pe Elena cum declara că îl iubeşte pe Damon, dar trebuie să-l ţină la distanţă de dragul lui Ştefan. Fata nu se putea hotărî în a-l urî sau a-l iubi pe el, persoana pentru care a ajuns în spital.

Într-un final, după peste 4 luni de internare se pare că ea şi-a revenit, şi e dornică să o ia de la capăt. Ce s-a întâmplat în continuare vă las pe voi să aflaţi!

Pentru carte cred că puteţi contacta pe facebook.

Iubirea… sentiment pur şi inocent. Aceasta ajunge la un stadiu de… durere. Ce faci atunci? Ce faci când el este prezent tot timpul, ce faci când este contopit cu tot ceea ce îţi aparţine, trup şi suflet. Respiri un aer trist care îţi face plămânii să tremure şi eşti capabil să faci orice pentru a ieşi din acea stare. Dar ce faci când nimic nu te poate vindeca?

Număr de pagini: 86

Editura: CR3ATIV

Coraline de Neil Gaiman

  Deşi am mai citit doar Cartea cimitirului de acest autor, cred că Neil Gaiman este unul dintre cei mai buni scriitori de cărţi pentru copii. Fiecare carte a lui are ceva original ce nu găseşti prin altele, şi cred că şi ăsta e un motiv pentru care a câştigat atâtea premii. În cartea de faţă a avut nevoie doar de o casă pentru a crea aceeaşi casă în aproape acelaşi mod, dar atât de diferit. Ciudat?!?

Nou mutată în noua casă, Coraline se plictiseşte enorm. Părinţii nu vor să se joace cu ea pentru că sunt mereu ocupaţi, i-ar mersul pe la domnişoarele Spink şi Forcible (care locuiesc într-o altă parte a casei şi nu sunt deloc domnişoare – două bătrâne) devine şi el plictisitor. Inspectând casa descoperă o uşă ciudată, care dă…nicăieri; în spatele uşii era un perete de cărămidă. Cine ar construi o astfel de uşă?

Într-una din zile, domnişoarele îi citesc în frunze de ceai şi o avertizează că o paşte un pericol. Ce pericol poate fi într-o casă atât de plictisitoare?!? Ştiind că face o greşeală dacă ia cheia de la uşa ciudată, Coraline descoperă cu mirare că peretele din spatele uşii a dispărut, înlocuit de un coridor întunecos. Fără ezitare pătrunse înăuntru. În capătul coridorului o femeie foarte cunoscută o aştepta, mama ei, însă puţin mai înaltă, piele mai albă şi ochii… nişte nasturi mari şi negri. După ce s-a prezentat a aflat că ea este cealaltă mamă a ei, l-a cunoscut pe celălalt tată al ei, pe celelalte domnişoare Spink şi Forcible, chiar şi pe celălalt bătrân nebun de la etaj. Ieşind afară din cealaltă casă întâlneşte pisica neagră pe care a văzut-o şi în adevărata casă, doar că este aceeaşi, neschimbată şi care poate vorbi.

După o zi petrecută în cealaltă casă, Coraline se întoarce acasă, dar nu-şi găseşte părinţii. Convinsă că îi găseşte în casa celeilalte mame, se reîntoarce. Însă de această dată, cealaltă mamă nu se mai poartă aşa de frumos şi nu mai este atât de dornică să o lase să plece. O pedepseşte şi o închide în spatele oglinzii unde întâlneşte sufletele pierdute alor trei copii. După ce îi dă drumul, Coraline o provoacă pe cealaltă mamă la un joc de explorare. Dacă va reuşi să-şi găsească părinţii şi cele 3 suflete va câştiga, altfel îi va aparţine ei pentru totdeauna. Doar că cealaltă mamă nu e pregătită să piardă şi nu se ţine tot timpul de promisiuni.

Cartea poate fi cumpărată de aici sau aici.

 Dorind să exploreze noua casă în care tocmai se mutase împreună cu părinţii săi, Coraline se aventurează, printr-o uşă misterioasă, într-o lume care pare similară, dar totuşi este atât de diferită de lumea pe care o ştia.

Aici găseşte o altă mamă şi un alt tată, iar aceştia vor ca micuţa Coraline să rămână cu ei şi să fie fetiţa lor. Ei vor să o schimbe şi să n-o mai lase să plece vreodată.

Coraline va trebui să lupte cu toată inteligenţa şi curajul dacă va dori să se salveze şi să se întoarcă la viaţa ei obişnuită.

Titlul original: Coraline

Traducere de: Liviu Radu

Număr de pagini: 147

Editura: TRITONIC

 

Cronicile Wardstone 9 – Aliata vraciului. Eu sunt Grimalkin de Joseph Delaney

Mult aşteptata carte I am Grimalkin a apărut şi la noi, iar aşteptarea nu a fost în zadar, cartea fiind una foarte bună. După cum se precizează şi pe copertă (în partea care se pliază), Aliata vraciului este prima carte din serie, care nu e narată de Tom, ci de Grimalkin, vrăjitoarea asasină a clanului Malkin, iar cei care aţi citit Destinul vraciului ştiţi că Tom a tăiat capul diavolului, iar Grimalkin l-a luat în păstrare – să-l ferească de creaturile întunericului care vin să-şi salveze stăpânul – până ce Tom găseşte o modalitate să-l ucidă definitiv pe diavol. Povestea se desfăşoară într-un ritm destul de alert, având în plan un grup de vrăjitoare, un mag şi o creatură înfiorătoare, un kretch, adus la viaţă de o alianţă de vrăjitoare, neoameni şi magi, purtat în pântec de o lupoaică şi primind putere de la un demon.

Pentru prima dată Grimalkin e nevoită să fugă, să se ferească de luptă, totul cu un scop foarte important, pentru a obţine răzbunarea faţă de diavol. Avertizată de Agnes Sowerbutts că dacă va înfrunta puternica prezenţă stranie pe care o simte apropiindu-se va suferi o rană mortală, Grimalkin încearcă să amâne lupta cu kretch cât mai mult posibil, însă instinctul de ucigaşă nu o lasă să stea departe de duel. După o luptă grea reuşeşte să-l pună la pământ pe kretch, ieşind doar cu o zgârietură în urma disputei. O zgârietură făcută de ghearele kretchului. De ghearele otrăvite ale kretchului. Nu după multă vreme, picioarele i se înmoaie, vederea se încetoşează, iar Grimalkin se prăbuşeşte la pământ. Nu înainte de a-şi chema asistenta ucigaşă: Thorne să o ajute să ajungă la casa lui Agnes.

Pe parcurs ne sunt dezvăluite diferite lupte din trecutul lui Grimalkin, primul adversar ucis, lupta împotriva fostei vrăjitoare asasine, precum şi momentul când a cunoscut-o pe Thorne.

Însă dacă credeţi că puţină otravă o s-o oprească pe Grimalkin…ei bine, aveţi dreptate, doar că puterile vindecătoare ale lui Agnes reuşesc să o menţină în viaţă…pentru moment.  Grimalkin nu şi-a spus încă ultimul cuvânt şi nici nu şi-a dezvăluit toate puterile, doar că, în lupta împotriva slujitorilor diavolului o implică şi pe Alice, iar puterile ei extrem de mari şi întunecate, o apropie tot mai mult de întuneric, cu fiecare moment în care le foloseşte.

Cartea poate fi cumpărată de aici.

După ce Diavolul i-a ucis cu brutalitate copilul, singurul ţel al lui Grimalkin este nimicirea acestuia. Fără prea mare tragere de inimă, se aliază cu Vraciul şi cu ucenicul său, Tom, ajutându-l să îl lege pe Diavol şi să îl decapiteze. Acum, ea este o fugară, iar misiunea pe care o are de îndeplinit este una mortală. Pentru ca spiritul Diavolului să fie înfrânt şi alungat de pe Pământ pentru totdeauna, Grimalkin trebuie să ţină departe de ghearele vrăjmaşilor capul retezat al acestuia. Indiferent de preţul pe care trebuie să-l plătească…

Titlul original: Spook’s: I am Grimalkin

Traducere de: Adrian Deliu

Număr de pagini: 345

Editura: CORINT JUNIOR

Împăratul gheţurilor de Ana-Maria Negrilă

  Aş putea spune că această carte a fost una din marile provocări ale lecturii, nu într-un sens bun, pentru că nu am reuşit să citesc mai mult de 3 capitole în primele 3 încercări. Am dat-o pe la prieteni, dar a avut aceeaşi soartă ca şi în cazul meu. Începută prin 2009, reîncepută prin 2011, şi citită complet în 2013, Împăratul gheţurilor a fost o lectură grea, din pricina foilor albe (am un minus mare când citesc cărţi cu foile albe; îmi pierd rapid interesul pentru carte), interesantă şi neinteresantă. Câteodată aveam sentimentul de déjà vu, că citesc din nou aceleaşi descrieri pe care le-am citit şi cu 3 capitole în urmă, descrieri ce – cred eu – că aduc un oarecare minus cărţii. Cartea merge pe două planuri, povesteşte viaţa din prezent a lui Sich (personajul principal) şi întâmplări din trecut, dinainte ca Sich să ajungă pe cont propriu. Au trecut mai bine de 100 de pagini până să mă prind că acţiunea merge pe două fronturi, să înţeleg cum de o dată Reh, fratele lui Sich, e bine sănătos, şi în altă tură se vorbeşte despre el ca şi când e mort. Mă aşteptam ca Împăratul gheţurilor să aibă o mai mare însemnătate în poveste, dat fiind titlul cărţii, nu doar un fel de zeitate care a adus iarna peste oraş şi care se mai răzbună din când în când pe ei, făcând să cadă diferite chestii din cer.

Un Vârtej venit din cer începe să distrugă oraşul, şi pare că se îndreaptă spre o persoană anume, spre Sich. Părinţii ei au fost exilaţi pe Gemeni (un fel de staţie stelară, unde erau duse persoanele şi retransformate) pentru că au fost membrii ai organizaţiei Viitaz (Viitorul Azi), un grup de oameni cu puteri de prezicere a viitorului, neagreaţi de Consiliu (puterea dominantă), iar la un moment dat dispare şi Reh, frate-su, crezut mort sau dus pe Gemeni.

Aflăm detalii despre viaţa lui Sich, când Reh îi era alături şi o proteja, când un anumit Velmer îi era prieteni şi deseori o implica în activităţile ospitalierilor (angajaţi ai Consiliului) de care Reh o ferea. Încet-încet aflăm despre apropierea lui Sich faţă de Velmer, pe care îl simte tot mai apropiat.

Într-o zi primeşte un mesaj, trimis de un bărbat misterios, în care îi este expusă un fel de ghicitoare, menită să îi dezvăluie identitatea celui care controlează Vârtejul şi doreşte să distrugă întreg oraşul. Începe un joc de căutare, din care aflăm despre nişte tipi care au încercat să atace băncile oraşului (Fas, Konsol, Benez), un falsificator, un incendiator, un asasin, un hoţ şi-un sabotor, fiecare trimis de o bancă să atace celelalte bănci. Descoperă că în ultimii 60 de ani, la fiecare 2 ani, unul dintre cei 5 a atacat, iar atacul s-a reluat un deceniu mai târziu, de către o altă persoană (numele căreia începe cu aceeaşi literă), cu aceeaşi trăsătură ca şi atacatorul din deceniul precedent. Însă apare o a şasea persoană care are trăsăturile celor 5 atacatori şi care se pare că este şi cel care controlează Vârtejul.

Deşi într-o mare parte din poveste se vorbeşte despre Vârtej şi despre cine-l controlează, sfârşitul este sec, la repezeală, iar parcă personajul negativ, cel care distruge oraşul, nu are un motiv întemeiat pentru care o face, ci doar aşa, ca să fie cineva întunecat în carte.

În concluzie, cărţii i-aş da maxim un 7 (de obicei notele încep de la 5).

Achiziţionarea cărţii poate fi făcută de aici (12 lei).

A sosit o nouă glaciaţiune, iar oraşele, izolate unele de altele, sunt prinse în gheţuri peste care numai vânătorii nomazi mai au curajul să se aventureze. Pentru tânăra Sich, viaţa oricum nu a fost niciodată prea uşoară, căci părinţii ei, clarvăzători din organizaţia Viitaz, au fost făcuţi să dispară de sinistra poliţie secretă a Ospitalierilor. Acum, când trecutul ei pare să fi fost definitiv lăsat în urmă, un vârtej enorm distruge clădiri, căutând parcă să-i dea de urmă tinerei. Şi dacă tornada ar fi controlată de o persoană cu puteri supranaturale? În războiul secret dintre concernuri şi facţiuni, Sich e singura care poate găsi vârtejul înainte ca oraşul să fie devastat…

Număr de pagini: 366

Editura: DIASFERA

Kit Black de Monica Ramirez

  Când am ales să cumpăr şi această carte de la Niahara, am făcut-o din pricina coperţii, nicidecum din pricina povestirii. Ca mai târziu când am luat cartea în mână să o citesc, să observ acel mic pantof alb de pe bulina roşie reprezentând colecţia Caşmir de la editura Tritonic. Wtf!!!… Până la urmă nu a fost chiar atât de rău, iar povestea a fost niţel interesantă (sau pofta mea pentru citit a fost într-atât de mare, încât o poveste puţin siropoasă nu a contat). Mi-a plăcut cum Kit, personajul principal, spune pe nume faptelor, că mama ei e prostituată, a avut mulţi amanţi şi e bolnavă de sifilis.

Kit Black, fiica adoptată a lui Roger (fost cârmaci pe nava tatălui lui Kit), are puţine variante de ales în viaţă. Pentru ea, singura metodă de a scăpa de prostituţie este de a-şi continua viaţa în larg, pe mare. Fiind femeie e foarte dificil să scape de bărbaţii înflăcăraţi aşa că umblă mai tot timpul travestită în bărbat. Neavând din ce să-şi cumpere cizme şi sabie pentru a se îmbarca pe o corabie, decide să se prostitueze, pentru o singură noapte, cu un tip numit Armand (pe care începe să-l placă încă de când îl vede). Oferindu-se pentru doi bani de aur, Kit reuşeşte să facă rost de cele necesare şi se îmbarcă în nava lui Gareth, un corsar britanic crud şi nemilor, care are plăceri pentru persoanele de acelaşi sex. Încă travestită în bărbat, Kit visează la noaptea petrecută cu Armand realizând că este tot ceea ce căuta.

Într-una din zile, Kit îi ia apărarea unui puşti (care a avertizat-o că lui Gareth îi plac bărbaţii şi în special ea) şi ajunge în cabina lui Gareth, unde îi sunt făcute avansuri. Şocul pentru Gareth este când descoperă că Kit nu are între picioare ce se aştepta el, moment în care este ucis. Aşa ajunge Kit să deţină Luna Neagră, corabia lui Gareth, şi să devină un căpitan femeie destul de apreciat. S-au dus vremurile ]n care trebuia să umble deghizată în bărbat.

După ce-l întâlneşte pe Jean Lafitte, un bărbat chipeş, dar nu l-a fel de atrăgător ca Armand, este invitată de acesta să-i fie parteneră la un bal organizat de Marchizul de Balzaque, unde îl reîntâlneşte pe singurul bărbat pe care l-a iubit. Ceea ce află o întristează, acesta este căsătorit şi are şi-un băieţel de câteva luni.

La întoarcerea dintr-o călătorie în Grecia, echipajul ei salvează un marinar francez, a cărui nava a fost atacată de britanici, iar majoritatea membrilor echipajului ucişi şi căpitanul răpit. Însă nu moartea membrilor echipajului a fost cea care a şocat-o, ci numele căpitanului: Armand Etienne Dupuis…

Cartea poate fi achiziţionată de aici la 13 lei.

Marea o ademeneşte pe Kaitlin Black, provocându-şi destinul.

În Ajaccio, Corsica, Kit se deghizează în băiat şi visează la o viaţă plină  de aventuri pe mare. Crescută într-un bordel, nu are multe alte opţiuni – devine prostituată ca mama ei, sau pleacă pe mare, pretinzând că este bărbat.

Dar din păcate este prea săracă pentru a-şi permite perechea de cizme şi sabia, ambele obligatorii pentru a se putea înrola. Aşa că atunci când aude o discuţie între doi ofiţeri francezi de marină, se hotărăşte să-şi vândă virginitatea pe aur. De îndată ce-l cunoaşte pe Armand Etienne Dupuis, un bărbat la un pas de a se căsători cu o altă femeie, Kit nu-şi pierde numai virginitatea, ci se şi îndrăgosteşte împotriva dorinţei ei. Nu acceptă propunerea lui de a-i deveni amanta, ci se îmbarcă pe un vas englezesc. Acum este considerată drept duşmanul băiatului pe care îl iubeşte şi merge chiar mai departe, devenind căpitan pirat în flota lui Jean Lafitte.

Şi totuşi viaţa îi rezervă multe surprize…

Titlul original: Kit Black

Traducere realizată de autoare

Număr de pagini: 124

Editura: TRITONIC

Tunele 5 – Spirala de Roderick Gordon & Brian Williams

  A fost destul de greu să reîntâlnesc atâtea personaje despre care nu mai ţineam minte mare lucru: colonelul Bismark, Parry, Doamna Rawls, Domnul Rawls, Locotenetul, dar povestea în sine a amintit despre unele lucruri făcute de ei în volumele anterioare. În volum îşi fac apariţia mai multe personaje noi, printre care profesorul Danforth, un inventator-savant şi orice altceva (all-in-one) şi Sweeney  (Scânteie), un tip ce poate simţi prezenţa cuiva de la mare depărtare, dar foarte afectat de orice chestie energetică, electrică. Comparând cartea cu celelalte, chiar nu ştiu ce să zic. Începutul ca acţiune a fost mai subţire, povestea a mers mai lent, povestind fiecare mişcare a personajelor, lucru ce mie îmi place, mai ales la Tunele. Povestea ia o întorsătură incredibilă, Styxul apelează la o armă ce a eşuat în trecut, şi anume Faza. Din păcate sfârşitul cărţii a adus moartea unor personaje îndrăgite, iar ultimul volum se anunţă a fi grandios.

Will şi Chester sunt aduşi la casa lui Parry din sudul Scoţiei, unde o întâlnesc pe nepoata lui Moş Wilkie, Stephanie, o fată drăguţă, destul de arogantă, dar care pe parcurs le va deveni aliată şi chiar mai mult.

Într-una din zile nişte limitatori dau târcoale teritoriului în care se află casa lui Parry, moment ce alarmează membrii casei şi duce la despărţirea lor în două grupe. Mai târziu află că Eddie şi echipa sa de limitatori erau vinovaţii pentru deranjul provocat. Deranjul este pus în umbră ce noutăţile pe care Eddie i le spune lui Drake, despre ceea ce Styx pune la cale, despre Fază…Femeile Styx intră într-un proces de transformare, nişte picioare ca de insectă ivindu-se din spinarea lor; din gură le iasă un tub prin care implantează în trupul fiecărui om o teacă (sau pungă cu ouă), iar din fiecare teacă ies aproximativ 30 de indivizi Styx, într-o stare larvară în care mănâncă întregul trup al gazdei; în următoarele zile au nevoie de carne proaspătă pentru a se dezvolta, iar în circa două săptămâni o armată Styx e pregătită pentru a invada Pământul.

Sper că v-aţi făcut o idee despre ce vă aşteaptă în carte, iar ceea ce v-am prezentat e doar începutul. Vă mai amintiţi de Dominion? Un virus şi mai puternic este pe cale să mistuie orice formă de viaţă de pe suprafaţa Pământului…şi din interiorul acestuia… la o simplă crăpătură a eprubetei.

Cartea poate fi cumpărată de aici cu o reducere de 39%.

Forţele Styx vor să iasă la suprafaţă şi să cucerească Pământul… Dacă până acum Limitatorii erau cele mai ameninţătoare creaturi… de data asta, femeile Styx sunt cele care înspăimântă. Iar în calea lor se află Will şi prietenii săi, cărora li se alătură şi soldaţii din Vechea Gardă.

Titlul original: Tunnels 5 – Spiral

Traducere de: Irina Negrea

Număr de pagini: 539

Editura: CORINT JUNIOR

Septimus Heap 6 – Fieful de Angie Sage

  Spuneam la recenzia celui de-al cincilea volum că îmi place cum se împletesc poveştile şi personajele ajung să se întâlnească. Ei bine, în acest volum m-a enervat enorm această potrivire, adică să şti că tot Palatul e inundat de o putere întunecată, iar pentru o raţă să rămâi blocat în mijlocul Întunericului, ca mai apoi acesta să fie exact motivul pentru care Întunericul reuşeşte să se răspândească mi se pare cam deplasat…Prea la fix au fost potrivite multe în această carte. În ansamblu, cartea a fost bună, chiar cea mai bună dintre toate. Mi-a plăcut! În sfârşit Tertius Fumigante a fost Izgonit, deşi asta l-a trimis şi pe Alther în Hrubele Întunecate. Dar asta e o altă parte a cărţii despre care nu voi vorbi prea mult. De fapt, nu voi vorbi deloc!

Încă de la începutul cărţii Jenna îi cere ajutorul lui Septimus pentru că simte că ceva nu e în regulă în mansardă. Ceva Întunecat se întâmplă. Doar că Septimus nu o prea bagă în seamă, e prea ocupat cu Săptămâna lui Întunecată, săptămâna care desparte Ucenicia Obişnuită de cea NeObişnuită. Refuzată de Septimus, Prinţesa, care alături de Septimus se pregătesc să-şi organizeze aniversarea de 14 ani, moment în care o Prinţesă poate deveni Regină, îi cere ajutorul lui Beetle. Aşa că alături de Beetle Prinţesa ajunge să fie răpită de Soborul Vrăjitoarelor din Port şi să devină Prinţesă Vrăjitoare (lucru care ar creşte Soborul în ochii celorlalte grupuri de vrăjitoare), dar ajunge şi la scara ce duce înspre mansardă pe care Beetle o urcă şi se trezeşte în mijlocul unui Fief Întunecat (un fel de ceaţă întunecată unde o mulţime de Arătări îşi fac de cap). Mai mult, cel care a făcut Fieful este Merrin Meredith, fostul ucenic al lui DomDaniel (şi al lui Simon), care a devenit mult mai puternic (chiar mai puternic ca Marcia) datorită Inelului cu Două Feţe.

Fieful lui Merrin începe să ia amploare şi să se extindă prin Palat, moment în care Marcia face Convocarea şi aduce toţi vrăjitorii şi scribii (înafară de Jillie Djinn, Scribul Ermetic Şef pe care oricum o urăşte) pentru a face ceva ce nu s-a mai făcut în Castel de foarte mult timp: o Cortină de Siguranţă pentru ca Fieful să nu se poată extinde prin tot Castelul, în cazul în care scapă din Carantină (sigilat în Palat).

De-aici multe se întâmplă, Fieful scapă din Palat (vă spuneam la început cum lucrurile s-au potrivit la fix), dar reuşeşte să scape şi din Cortina de Siguranţă şi încet-încet să cuprindă în Întuneric tot Castelul. Singura şansă de a opri Fieful este ca Marcia să obţină cele două discuri din Codul Pereche, unul aflat în Turnul Vrăjitorilor, iar celălalt ajuns din Camera Ermetică în…stomacul lui Merrin Meredith!

Ce se va mai întâmpla puteţi afla citind cartea pe care o puteţi cumpăra de aici.

În cea de-a şasea carte a acestei serii magice, Alther Mella este izgonit, un Fief întunecat învăluie Castelul, iar un dragon întunecat se află în libertate. Septimus Heap trebuie să-şi folosească toată priceperea pentru a salva de la distrugere Castelul şi Turnul Vrăjitorilor. Şi pentru aceasta, trebuie să pătrundă în Întuneric, dar nu o poate face singur. Cu ajutorul Jennei, al lui Alther Mella, Marcellus Pye şi fratelui înstrăinat al lui Septimus, Simon Heap, Septimus şi Marcia Overstand se luptă cu Întunericul acaparator. Oare va reuşi Septimus să-şi apere lumea magică?

Titlul original: Septimus Heap 6 – Darke

Traducere de: Irina Bojin

Număr de pagini: 637

Editura: CORINT JUNIOR

PS: Mai jos ataşez imaginea cu ceea ce eu cred că e coperta volumului 7 (şi ultimul al seriei din câte ştiu):