Aş putea spune că această carte a fost una din marile provocări ale lecturii, nu într-un sens bun, pentru că nu am reuşit să citesc mai mult de 3 capitole în primele 3 încercări. Am dat-o pe la prieteni, dar a avut aceeaşi soartă ca şi în cazul meu. Începută prin 2009, reîncepută prin 2011, şi citită complet în 2013, Împăratul gheţurilor a fost o lectură grea, din pricina foilor albe (am un minus mare când citesc cărţi cu foile albe; îmi pierd rapid interesul pentru carte), interesantă şi neinteresantă. Câteodată aveam sentimentul de déjà vu, că citesc din nou aceleaşi descrieri pe care le-am citit şi cu 3 capitole în urmă, descrieri ce – cred eu – că aduc un oarecare minus cărţii. Cartea merge pe două planuri, povesteşte viaţa din prezent a lui Sich (personajul principal) şi întâmplări din trecut, dinainte ca Sich să ajungă pe cont propriu. Au trecut mai bine de 100 de pagini până să mă prind că acţiunea merge pe două fronturi, să înţeleg cum de o dată Reh, fratele lui Sich, e bine sănătos, şi în altă tură se vorbeşte despre el ca şi când e mort. Mă aşteptam ca Împăratul gheţurilor să aibă o mai mare însemnătate în poveste, dat fiind titlul cărţii, nu doar un fel de zeitate care a adus iarna peste oraş şi care se mai răzbună din când în când pe ei, făcând să cadă diferite chestii din cer.
Un Vârtej venit din cer începe să distrugă oraşul, şi pare că se îndreaptă spre o persoană anume, spre Sich. Părinţii ei au fost exilaţi pe Gemeni (un fel de staţie stelară, unde erau duse persoanele şi retransformate) pentru că au fost membrii ai organizaţiei Viitaz (Viitorul Azi), un grup de oameni cu puteri de prezicere a viitorului, neagreaţi de Consiliu (puterea dominantă), iar la un moment dat dispare şi Reh, frate-su, crezut mort sau dus pe Gemeni.
Aflăm detalii despre viaţa lui Sich, când Reh îi era alături şi o proteja, când un anumit Velmer îi era prieteni şi deseori o implica în activităţile ospitalierilor (angajaţi ai Consiliului) de care Reh o ferea. Încet-încet aflăm despre apropierea lui Sich faţă de Velmer, pe care îl simte tot mai apropiat.
Într-o zi primeşte un mesaj, trimis de un bărbat misterios, în care îi este expusă un fel de ghicitoare, menită să îi dezvăluie identitatea celui care controlează Vârtejul şi doreşte să distrugă întreg oraşul. Începe un joc de căutare, din care aflăm despre nişte tipi care au încercat să atace băncile oraşului (Fas, Konsol, Benez), un falsificator, un incendiator, un asasin, un hoţ şi-un sabotor, fiecare trimis de o bancă să atace celelalte bănci. Descoperă că în ultimii 60 de ani, la fiecare 2 ani, unul dintre cei 5 a atacat, iar atacul s-a reluat un deceniu mai târziu, de către o altă persoană (numele căreia începe cu aceeaşi literă), cu aceeaşi trăsătură ca şi atacatorul din deceniul precedent. Însă apare o a şasea persoană care are trăsăturile celor 5 atacatori şi care se pare că este şi cel care controlează Vârtejul.
Deşi într-o mare parte din poveste se vorbeşte despre Vârtej şi despre cine-l controlează, sfârşitul este sec, la repezeală, iar parcă personajul negativ, cel care distruge oraşul, nu are un motiv întemeiat pentru care o face, ci doar aşa, ca să fie cineva întunecat în carte.
În concluzie, cărţii i-aş da maxim un 7 (de obicei notele încep de la 5).
Achiziţionarea cărţii poate fi făcută de aici (12 lei).
A sosit o nouă glaciaţiune, iar oraşele, izolate unele de altele, sunt prinse în gheţuri peste care numai vânătorii nomazi mai au curajul să se aventureze. Pentru tânăra Sich, viaţa oricum nu a fost niciodată prea uşoară, căci părinţii ei, clarvăzători din organizaţia Viitaz, au fost făcuţi să dispară de sinistra poliţie secretă a Ospitalierilor. Acum, când trecutul ei pare să fi fost definitiv lăsat în urmă, un vârtej enorm distruge clădiri, căutând parcă să-i dea de urmă tinerei. Şi dacă tornada ar fi controlată de o persoană cu puteri supranaturale? În războiul secret dintre concernuri şi facţiuni, Sich e singura care poate găsi vârtejul înainte ca oraşul să fie devastat…
Număr de pagini: 366
Editura: DIASFERA
booksvps.wordpress.com 