Archive for the Tunele Category

Cronicile Lumii Pământene 1 – Nihal de pe Pământul Vântului de Licia Troisi

Posted in Despre cărţi, Tunele on 1 octombrie 2013 by me

cronicile lumii pamantene 1 - nihal de pe pamantul vantului Îmi amintesc că demult am auzit despre serie că ar fi una de excepţie, dar că primul volum nu este chiar atât de tare. Nihal de pe Pământul Vântului este o carte diferită faţă de ce am tot citit, Nihal fiind un personaj destul de ciudat construit şi unul destul de încăpăţânat, după cum veţi observa dacă o să citiţi cartea. Face doar ce îi place, şi continuă să meargă după propriile decizii, indiferent cât de mult este criticată. Oarecum aseamăn cartea cu LOTR, din pricina personajului negativ, Tiranul, care cucereşte rând pe rând Pământurile Lumii Pământene şi a creaţiilor acestuia, dintre care în acest moment îmi amintesc doar fammini.

Lumea Pământeană este formată din 8 Pământuri: Pământul Zilelor, Pământul Nopţii, Pământul Focului, Pământul Stâncilor, Pământul Vântului, Pământul Apei, Pământul Mării şi Pământul Soarelui. Primele 4 au fost cucerite de către Tiran. Restul sunt Pământuri Libere…pentru moment.

Nihal este o tânără de pe Pământul Vântului, pasionată de luptă. Se joacă mereu cu băieţii de-a războiul, iar datorită abilităţilor a devenit liderul lor. Într-o zi, un tânăr o provoacă la o luptă şi este cât pe ce să câştige, când printr-un vicleşug magic făcut de Sennar (tânărul), Nihal este învinsă şi pierde prima ei armă cu adevărat importantă, un pumnal făurit de Livon. O descoperă pe sora lui Livon, Soana, vrăjitoare, care trăieşte în pădurea de la marginea Pământului Vântului cu cel al Stâncilor, şi decide că doreşte să devină şi ea vrăjitoare. Află de la Soana că Sennar este elevul ei şi că nu vrea să existe vreo urmă de duşmănie între ei.

Cu trecerea timpului, Nihal descoperă că nu are înclinaţii spre magie, deşi doreşte să înveţe câteva descântece esenţiale, revenind la dorinţa de a lupta. Livon îi face o surpriză, făurindu-i o sabie extraordinară, din cristal negru, cel mai dur material cunoscut (cea de pe coperta cărţii).

Plecaţi pe Pământul Apei pentru ceremonia de învestire a lui Sennar , devenit vrăjitor, Nihal îl cunoaşte pe Fen, un Călăreţ al Dragonului de care devine interesată. Îl adoră pe Fen şi aşteaptă cu nerăbdare ziua când îi va călca pe urme şi va avea propriul dragon.

Tiranul atacă Pământul Vântului, iar Livon este ucis de către fammini. Din acel moment, în viaţa ei apar noi descoperiri. Livon nu era tatăl ei adevărat, iar ea a fost găsită pe Pământul Mării, fiind ultimul jumătate-elf care mai trăieşte. Visele şi viziunile despre neamul ei măcelărit, par acum mai clare. Nihal pleacă pe Pământul Soarelui, unde intră cu greu  în Academia Cavalerilor, devenind prima fată din istoria Academiei. Fiind încă de dinainte să intre în Academie unul dintre cei mai buni luptători, lui Nihal nu îi ia mult până este acceptată în război. Însă în război nu trebuie să lupţi fără nici un scop, cu ură şi dorinţă de răzbunare. Trebuie să lupţi pentru viaţa ta, şi a celorlalţi. Dar Nihal nu vrea să înţeleagă, iar moartea unui alt prieten apropiat, îi întunecă gândirea. Însă orice sfârşit trebuie să aibă un nou început…

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Nihal este cu adevărat ciudată. În Lumea Pământeană, nimeni nu este ca ea: ochi mari violet, urechi ascuţite, plete albastre. A fost crescută de un făurar de arme şi trăieşte într-unul dintre oraşele-turn din Pământul Vântului, jucându-se de-a războiul cu prieteni de vârsta ei, care şi-au ales-o drept şef datorită forţei şi agilităţii ei. Dar totul se schimbă pe neaşteptate când Pământul Vântului este atacat de Tiran, despotul care a cucerit deja cinci din cele opt Pământuri care alcătuiesc Lumea Pământeană. Sunt în  van rezistenţa armatei popoarelor libere şi priceperea vrăjitorilor care încearcă să apere oraşul cu forţa descântecelor. Lui Nihal nu îi mai rămâne altceva de făcut decât să devină un războinic adevărat şi să-i apere pe nevinovaţi chiar cu riscul de a cădea în mâinile Tiranului.

Titlul original: Cronache del Mondo Emerso 1 – Nihal della Terra del Vento

Traducere de: Marina Loghin

Număr de pagini: 316

Editura: RAO

The underland chronicles by Suzanne Collins

Posted in Abroud, Aventuri, Cărţi, Others, Tunele on 22 iunie 2011 by me

În perioada 2003-2007, Suzanne Collins a scris o serie de cărţi numită: The underland chronicles al cărei personaj principal este Gregor un băiat de 11 ani. Seria conţine 5 cărţi:

1. The underland chronicles 1 – Gregor the overlander

It’s the beginning of summer and everyone is going off to camp except Gregor, an 11-year-old boy from New York City. Since his father’s disappearance from their New York City home, he has been helping out with taking care of his little sisters, especially two-year-old Boots. Gregor sacrifices his chance to go to camp, letting his other sister go instead. While doing laundry in the basement of his apartment building, Boots disappears down an air chute and Gregor goes after her. At the bottom of this inner-city rabbit hole, the two find themselves in the Underland surrounded immediately by giant cockroaches, or crawlers. The story moves quickly as the two Overlanders are taken to the Queen of the Underlander humans, where Gregor learns of a prophecy which focuses on him and a quest to find his missing father. He travels with bats, crawlers, spinners (giant spiders), a rat, and two of the royal Underlanders. Gregor spends his time between protecting Boots, who doesn’t know she needs to be protected, and becoming the leader of the questors who must not only save his father, but also save the Underlanders’ kingdom.

2. The underland chronicles 2 – Gregor and the prophecy of bane

It takes a bit of time to catch up on characters and events from the first book, but enough hints are dropped along the way to make this accessible to new listeners. Gregor is an Overlander, an 11-year-old who lives in New York City. Boots, his toddler sister, disappears into the Underland, a vast world beneath the city thats populated by enormous bats, cockroaches, and rats, while sledding in Central Park. Gregor knows he must return to the strange underground kingdom of Regalia to rescue her. Boehmer gives each character a distinctive voice, and he has the tone and timing of toddler Boots down perfectly. His voice reflects the change in Gregor as he matures under the weight of his responsibilities.

3. The underland chronicles 3 – Gregor and the curse of the warmbloods

This third book continues the saga of Gregor’s adventures in the amazing subterranean world under New York City. This time the 11-year-old is trying to save victims of an Underland plague, including Ares, his giant bat bond-mate, and Gregor’s own mother. The quest for the cure takes the boy and his friends into new sections of the Underland where plants are carnivorous and a giant lizard serves as a guide. The Overlander is again joined on his quest by Boots, his toddler sister; Ripred, the rat; and Temp, the giant cockroach. As before, the quest is guided by a prophecy that only becomes clear in the later stages of the book.

4. The underland chronicles 4 – Gregor and the marks of secret

Gregor and his sister Boots are regular visitors to Underland, where their mother is slowly recovering from injuries incurred in the previous episode. Gregor is supposed to be studying echolocation with his rat friend, Ripred the Gnawer, but hes doing very badly. Ripred has his own problems, largest of which is Bane, the once-sweet little baby Gnawer whom the protagonist refused to kill in Gregor and the Prophecy of Bane. Bane, now a half-grown monster of a rat, is surprisingly charismatic yet emotionally stunted and easily controlled by the forces of evil. When Queen Luxa gets a message that the mice that saved her life in the jungle are in trouble, she and Gregor head out to investigate, accompanied by her cousin Howard, several bats, Gregors sisters, and a brave cockroach named Temp.

5. The underland chronicles 5 – Gregor and the code of claw


Everyone in the Underland has been taking great pains to keep The Prophecy of Time from Gregor. Gregor knows it must say something awful but he never imagined just how awful: It calls for the warrior’s death. Now, with an army of rats approaching, and his mom and sister still in Regalia, Gregor the warrior must gather up his courage to help defend Regalia and get his family home safely. The entire existence of the Underland is in Gregor’s hands, and time is running out. There is a code to be cracked, a mysterious new princess, Gregor’s burgeoning dark side, and a war to end all wars.

Pe mine această serie mă trimite cu gândul la ceva în genul seriei Tunele:). Sper că o să o publice şi la noi. Poate Nemira o va găsi şi o va publica căci tot ei au adus-o pe Suzanne Collins în România.

Tunele ….

Posted in Others, Tunele on 4 ianuarie 2011 by me

Căutam unele chestii pe internet şi din greşeală am dat peste o ştire care m-a şi bine dispus, dar m-a şi întristat. Este vorba despre continuarea seriei Tunele.

Autorii au anunţat că lucrează intens la volumul al cincilea numit Spiral ( Spirala ), care urmează a fi publicat anul acesta prin luna octombrie. Volumul al şaselea al cărui titlu nu a fost ales încă se va lansa în 2012. Ceea ce m-a întristat pe mine nu este faptul că volumul 6 se va lansa în 2012, ci faptul că volumul 6 este ULTIMUL al seriei. Mergea atât de bine încât mă aşteptam la încă cel puţin 3 volume. Dar asta e!:(…

În avanpremieră, autorii au dezvăluit că în Tunele 5 – Spirala complotul Styx va atinge apogeul, iar confruntarea, care va implica şi poporul dispărut, descris în volumele anterioare, se va desfăşura atât în lumea subterană, cât şi în Suprasol.

Tunele de Roderick Gordon şi Brian Williams

Posted in Aventuri, Tunele on 10 noiembrie 2010 by me

Tunele – volumul 1 –

Will Burrows este un băiat de paisprezece ani care locuieşte în Londra. Are puţine lucruri în comun cu restul familiei sale, cu excepţia pasiunii mistuitoare pentru săpături, pe care o împărtăşeşte cu tatăl său.

Când acesta dispare brusc, într-un tunel necunoscut, Will decide să investigheze dispariţia tatălui său împreună cu prietenul lui, Chester. Curând, se trezesc în adâncul pământului, unde descoperă un secret întunecat şi înfricoşător, un secret care i-ar putea costa viaţa.

„Tresărind, îi văzură: o patrulă de opt Styx, nemişcaţi ca nişte prădători dintr-un coşmar viitor. Unul ţinea de o lesă din piele subţire un câine hăitaş cu înfăţişare feroce, care se zbătea să scape din strânsoare, cu limba atârnându-i grotesc, într-o parte, din botul monstruos.”

Titlul original: Tunnels

Număr de pagini: 527

Tunele – volumul 2 – În adâncuri

În încercarea de a-şi găsi tatăl, Will coboară şi mai adânc sub pământ. De parcă situaţia n-ar fi fost deja destul de rea, descoperă şi un complot al organizaţiei Styx, cu implicaţii catastrofale pentru lumea de la suprafaţă.

Şi dă peste o soră care nu şi-a încheiat încă socotelile cu el…

„Pe faţă simţi o pală de vânt cald, iscată de bătaia unor aripi întunecate. A fost cât pe-aci! Rămase în patru labe şi începu să îşi rotească înnebunit capul, pentru a vedea ce anume îl atacă. Era convins că făptura se învârtea în cerc, undeva deasupra lui, dar nu foarte departe, şi că avea să atace din nou, pentru a-l ucide.”

Titlul original: Tunnels 2 – Deeper

Număr de pagini: 729

Tunele – volumul 3 – În cădere liberă

În timp ce se prăbuşeşte prin puţul subteran, se pare că lui Will Burrows, băiatul de paisprezece ani, i-a venit sfârşitul. Este însă doar începutul unei noi aventuri înspăimântătoare, în care va avea de-a face cu păianjeni carnivori uriaşi şi cu mortalele Străluciri. Mai rău decât atât, gemenele Styx nu au renunţat la planul lor diabolic…

„Nu avea nici cea mai mică idee despre ce i se întâmplă. Conflictul care se desfăşura în mintea sa îi făcea întreg corpul să tremure. Impulsul ucigaş preluase deja controlul, obligându-l să se mişte independent de voinţa lui, şi văzu cum se întoarce încet, dar sigur spre abis.”

Titlul original: Tunnels 3 – Free fall

Număr de pagini: 638

Tunele – volumul 4 – Mai aproape

În centrul Pământului, într-o lume despre care nimeni nu ştie că exista, Will a dat de necaz. Duşmanii săi, Styx, se apropie şi îl vor urmări până la capătul lumii – al oricărei lumi. Între timp, Drake – ajutat de cel mai neverosimil aliat – se pregăteşte să lupte cu Styx de la suprafaţă. Planul său nebunesc îl va aduce oare mai aproape de victorie… sau va însemna moarte sigura?

„Apoi Will văzu ceva care-i făcu inima să-i tresară. În spatele mitraliorului distinse feţele osoase ale Limitatorilor îmbrăcaţi în uniforma lor obişnuită de camuflaj. Îl surprinse pe unul dintre ei ţintind cu puşca – era îndreptată exact în direcţia lui”

Titlul original: Tunnels 4 – Closer

Număr de pagini: 576

Traducere de: Dan Doboş -volumele 1-3

Sorin Petrescu şi Adrian Deliu – volumul 4

Editura: CORINT JUNIOR