Arhivă pentru noiembrie, 2010

Tunele de Roderick Gordon şi Brian Williams

Posted in Aventuri, Tunele on 10 noiembrie 2010 by me

Tunele – volumul 1 –

Will Burrows este un băiat de paisprezece ani care locuieşte în Londra. Are puţine lucruri în comun cu restul familiei sale, cu excepţia pasiunii mistuitoare pentru săpături, pe care o împărtăşeşte cu tatăl său.

Când acesta dispare brusc, într-un tunel necunoscut, Will decide să investigheze dispariţia tatălui său împreună cu prietenul lui, Chester. Curând, se trezesc în adâncul pământului, unde descoperă un secret întunecat şi înfricoşător, un secret care i-ar putea costa viaţa.

„Tresărind, îi văzură: o patrulă de opt Styx, nemişcaţi ca nişte prădători dintr-un coşmar viitor. Unul ţinea de o lesă din piele subţire un câine hăitaş cu înfăţişare feroce, care se zbătea să scape din strânsoare, cu limba atârnându-i grotesc, într-o parte, din botul monstruos.”

Titlul original: Tunnels

Număr de pagini: 527

Tunele – volumul 2 – În adâncuri

În încercarea de a-şi găsi tatăl, Will coboară şi mai adânc sub pământ. De parcă situaţia n-ar fi fost deja destul de rea, descoperă şi un complot al organizaţiei Styx, cu implicaţii catastrofale pentru lumea de la suprafaţă.

Şi dă peste o soră care nu şi-a încheiat încă socotelile cu el…

„Pe faţă simţi o pală de vânt cald, iscată de bătaia unor aripi întunecate. A fost cât pe-aci! Rămase în patru labe şi începu să îşi rotească înnebunit capul, pentru a vedea ce anume îl atacă. Era convins că făptura se învârtea în cerc, undeva deasupra lui, dar nu foarte departe, şi că avea să atace din nou, pentru a-l ucide.”

Titlul original: Tunnels 2 – Deeper

Număr de pagini: 729

Tunele – volumul 3 – În cădere liberă

În timp ce se prăbuşeşte prin puţul subteran, se pare că lui Will Burrows, băiatul de paisprezece ani, i-a venit sfârşitul. Este însă doar începutul unei noi aventuri înspăimântătoare, în care va avea de-a face cu păianjeni carnivori uriaşi şi cu mortalele Străluciri. Mai rău decât atât, gemenele Styx nu au renunţat la planul lor diabolic…

„Nu avea nici cea mai mică idee despre ce i se întâmplă. Conflictul care se desfăşura în mintea sa îi făcea întreg corpul să tremure. Impulsul ucigaş preluase deja controlul, obligându-l să se mişte independent de voinţa lui, şi văzu cum se întoarce încet, dar sigur spre abis.”

Titlul original: Tunnels 3 – Free fall

Număr de pagini: 638

Tunele – volumul 4 – Mai aproape

În centrul Pământului, într-o lume despre care nimeni nu ştie că exista, Will a dat de necaz. Duşmanii săi, Styx, se apropie şi îl vor urmări până la capătul lumii – al oricărei lumi. Între timp, Drake – ajutat de cel mai neverosimil aliat – se pregăteşte să lupte cu Styx de la suprafaţă. Planul său nebunesc îl va aduce oare mai aproape de victorie… sau va însemna moarte sigura?

„Apoi Will văzu ceva care-i făcu inima să-i tresară. În spatele mitraliorului distinse feţele osoase ale Limitatorilor îmbrăcaţi în uniforma lor obişnuită de camuflaj. Îl surprinse pe unul dintre ei ţintind cu puşca – era îndreptată exact în direcţia lui”

Titlul original: Tunnels 4 – Closer

Număr de pagini: 576

Traducere de: Dan Doboş -volumele 1-3

Sorin Petrescu şi Adrian Deliu – volumul 4

Editura: CORINT JUNIOR

Legiuitorul Binelui şi Pasărea Phoenix de Sîrb Alexandru Paul

Posted in Aventuri, Despre cărţi on 7 noiembrie 2010 by me

Am aflat despre această carte din întâmplare şi mi-am cumpărat-o. Ei bine, cartea a fost scrisă de-un coleg de-al meu de la facultate pe când era în clasa a VII-a. Acţiunea se desfăşoară în jurul tânărului Daniel a cărui mamă a murit pentru a-l aduce pe lume pe acesta. Până la vârsta de 10 ani acesta a trăit în compania prietenului său, Black Bear. Când a îndeplinit această vârstă acesta a plecat împreună cu profesorul Alan şi profesoara Katie spre noua sa şcoală unde are să-şi dezvolte puterile pentru a-l putea ucide pe ucigaşul mamei sale, Dragonul de Foc. În noua sa locuinţă Daniel o întâlneşte pe Micky, fata pentru care şi-ar da şi viaţa. Lucrurile se complică când Dragonul de Foc pune stăpânire pe Pasărea Phoenix, iar şansele lui Daniel să îl învingă scad foarte mult. De parcă nu ar fi fost destul de rău, Micky este răpită de Dragonul de Foc şi folosită de acesta pentru a-l captura pe Daniel. Când şcoala este sub stăpânirea Dragonului de Foc, unul dintre profesorii lui Daniel îşi pierde viaţa pentru că s-a împotrivit răului.

Într-un final Daniel izbândeşte, însă victoria aduce în urma sa pierderi foarte importante

Număr de pagini: 208

Editura: Solness