Archive for the Varcolaci Category

Jurnalele vampirilor 7 – Întoarcerea 3 – Miez de noapte de L.J.Smith

Posted in Despre cărţi, Vampiri, Varcolaci on 20 ianuarie 2012 by me

  Mi-a plăcut! Nu mi-a plăcut! Mi-a plăcut! Nu mi-a plăcut!

Cam acestea au fost stările prin care am trecut când am citit Miez de noapte, ultimul volum (aşa se zice, deşi mie mi se pare că ar urma şi un altul după ultimele două pagini) din seria Jurnalele vampirilor.

Mi-au plăcut părţile noi, neexagerate, mi-a plăcut că în sfârşit s-a despărţit şi de un personaj pe care îl întâlnim încă din volumul 1 şi mi-a plăcut şi modul în care s-a terminat cartea. Practic, după şapte volume nu s-a întâmplat nimic.

Pentru că volumele 5 şi 6 din ciclul Întoarcerea m-au dezamăgit în unele momente, trebuia şi 7-le să o facă. Nu mi-a plăcut momentul când Damon o adoarme pe Bonnie, iar Stefan care cu câteva ore înainte putea simţi şi auzi tot ce se întâmplă în întreaga pensiune, de această dată doarme dus alături de Elena. Mi s-a părut deja foarte exagerat şi foarte diferit de primele 4 volume ale seriei, ca dintr-o dată toate personajele să aibă ceva misterios…ba să fie un vânător-asasin, ba să fie vreun kitsune (şi-ncă unul foarte puternic), ba jumate din oraş să fie vârcolaci!

Devenit om la finalul volumul 6, Damon reuşeşte să obţină puterea necesară pentru a deschide o poartă către Dimensiunea Întunecată unde, din greşeală, ajunge şi Bonnie.

Ghicitorile spuse de Shinichi în volumul anterior încet să îşi dezvăluie răspunsurile, astfel aflăm care dintre ei (echipa Elena) ascunde un secret de foarte mulţi ani.

Ceea ce pare a fi un vis dintr-un glob stea se dezvăluie a fi o premoniţie a lui Bonnie, o premoniţie extrem de importantă în a distruge kitsunele şi a salva Fell’s Church!

Dar cine este de fapt în spatele acestor distrugeri şi cu ce sacrificiu este salvat Fell’s Church puteţi afla citind ultimul volum al seriei Jurnalele vampirilor. Poate fi cumpărat de aici, aici sau aici (cu 10% reducere).

Cu ajutorul lui Damon, Elena l-a salvat pe vampirul ei iubit, Stefan, din adâncurile Dimensiunii Întunecate. Dar nici unul dintre fraţi nu a scăpat neatins.

Stefan este slăbit de lunga lui detenţie şi are nevoie de mai mult sânge decât îi poate da Elena. Iar Damon, transformat printr-o magie ciudată în om, va face orice ca să redevină vampir – chiar şi să se întoarcă din nou în iad.

Dar ce se va întâmpla când o va lua din greşeală cu el pe Bonnie, iar Elena şi Stefan vor porni pe urmele lor? Şi ce vor face ceilalţi când vor descoperi că sursa întregului rău e mai întunecată – şi mai aproape – decât şi-ar fi putut ei imagina?

Titlul original: The vampire diaries: The return: Midnight

Traducere de: Mirella Acsente

Număr de pagini: 602

Editura: LEDA

Something Wickedly Weird by Chris Mould

Posted in Cărţi, Varcolaci on 15 ianuarie 2012 by me

Cred că cea mai căutată carte pe acest blog a fost Cufărul de argint, continuarea cărţilor: Amuleta din insula vârcolacului şi Fantoma amiralului fără cap.

Spuneam în trecut, aici, că această carte va apărea ‘În curând’ la Corint Junior. Se pare că acel ‘În curând’ s-a transformat în ‘Niciodată’ pentru că CJ nu mai dă semne că ar mai publica vreo carte (nu neapărat această carte).

Pentru iubitorii seriei am căutat câteva informaţii despre serie:

Book 1 – The Wooden Mile (Amuleta din insula vârcolacului)

Crampton Rock seems the perfect place to spend a long summer holiday. But there’s always something to go and spoil it all, isn’t there? Why are all the dogs three-legged? Is there really a werewolf on the loose? And what do the pirates want with Stanley Buggles…?

Book 2 – The Icy Hand (Fantoma amiralului fără cap)

All looks crisp and cosy in Crampton Rock as Stanley Buggles settles down for the winter. But something wicked has blown in with the wind. What is the headless ghost desperate to tell Stanley? And who are the deadly pirates marching through the oncoming blizzard?

Book 3 – The Silver Casket

Up ahead the shape of Crampton Rock grows clear through the misty glass of a hundred telescopes. The black pirate swarm moves ever closer for the final battle. What has awoken the skeletons from their slumber? And how can Stanley Buggles escape from their deadly grip…?

Book 4 – The Darkling Curse

The Island of Crampton Rock has emerged from pirate battle. But something far more sinister is on the move… What claim does the Darkling family have on Stanley Buggles’ home? And do the Darkling twins realy keep a two-headed snake as a pet?

Book 5 – The Smugglers’ Mine

Stanley Buggles holds the key to the smugglers’ map. But does he dare to uncover its ancient secrets? What will happen if he ventures down into the treacherous tunnels? And who is following behind…?

Book 6 – The Treasure Keepers

With a werewolf still on the loose, Stanley Buggles knows that Crampton Rock lies in deadly danger. Who will confront the escaped criminal roaming the wild and windy moor? And how will the treasure keepers protect the gold mine from the threat of piracy…?

Source

My books (27)

Posted in Aventuri, Crăciun, Cărţi, Harry Potter, My books, Varcolaci on 5 noiembrie 2011 by me

Ceva cu adevărat ciudat – volumul 1 – Amuleta din insula vârcolacului – de Chris Mould

Ceva cu adevărat ciudat – volumul 2 – Fantoma amiralului fără cap – de Chris Mould

Poveştile bardului Beedle – de J.K.Rowling

Crăciunul mincinoşilor – de Ivona Boitan

Cărţi cu vârcolaci

Posted in Varcolaci on 3 octombrie 2011 by me

Aş avea o rugăminte la toţi cei care citesc postul:). Dacă cumva ştiţi cărţi cu vârcolaci, vă rog lăsaţi un comentariu cu numele cărţii/seriei!:D